Țălnar, traumatizat după cele două penalty-uri neacordate în etapa trecută: „După ce am pățit la Vaslui, sper să avem un arbitraj corect cu Astra”

Țălnar, traumatizat după cele două penalty-uri neacordate în etapa trecută:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei FC Brașov, Cornel Țălnar, a declarat, vineri, că speră să aibă un arbitraj corect la partida cu Astra Giurgiu având în vedere greșelile centralului Ovidiu Hațegan comise la meciul pierdut în fața formației FC Vaslui în etapa precedentă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„După ce s-a întâmplat la Vaslui avem mare nevoie să le redăm jucătorilor încrederea în ei. Din păcate, acolo am pierdut trei puncte importante, din cauza unor lucruri care nu au legătură cu jocul nostru. Nu meritam să ni se întâmple acest lucru, dar nu avem ce face, trebuie să mergem mai departe și să ne luptăm să adunăm punctele necesare salvării. Sper să avem parte de un arbitraj corect și rezultatul să se decidă prin joc. Noi vom face tot ce ține de noi pentru ca jucătorii să nu fie afectați de ceea ce se întâmplă în afara terenului”, a spus Țălnar într-o conferință de presă.

Tehnicianul are încredere că FC Brașov poate câștiga cele trei puncte puse în joc, deși întâlnește a doua echipă ca valoare din Liga I. „Pentru noi este un joc foarte dificil, pentru că vom întâlni cea mai bună echipă, după Steaua, o formație care m-a impresionat în meciul de cupă. Au jucători de foarte mare valoare, dar noi vom încerca să facem un joc bun și să luăm trei puncte. Am mare încredere în băieți, au demonstrat că sunt capabili să joace de la egal la egal cu orice echipă din campionat. Sperăm să reușim să câștigăm și să ieșim din zona nisipurilor mișcătoare”, a adăugat Țălnar.

Pentru meciul de duminică, Cornel Țălnar nu va putea conta pe Machado, suspendat, și pe Szekely, nerefăcut în urma unei accidentări.

Formația FC Brașov întâlnește, duminică, de la ora 18.30, pe teren propriu, echipa Astra Giurgiu, într-o partidă contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”
Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
Subiecte Bac 2024 - Matematică, publicate astăzi
Subiecte Bac 2024 - Matematică, publicate astăzi
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
Decizie pentru cei cu permis auto. Se plătește TAXĂ. Lege nouă în România
Decizie pentru cei cu permis auto. Se plătește TAXĂ. Lege nouă în România
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×